DeNiSa#DeDe

Mihai Eminescu

6 posts in this topic

DeNiSa#DeDe    7

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici) (n. 15 ianuarie 1850, Botoșani - d. 15 iunie 1889, București) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.[1] Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, și-a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat. În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură etc., poezia europeană descoperea paradigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stephane Mallarme, bunăoară.

 

 

Share this post


Link to post
Share on other sites
yoyo_caramel    414

Am rugamintea, ca cei care vedeti acest anunt, sa dati zvon printre colegii nostri, membri pe forum-ul www.batalia.ro, chiar si alti prieteni, din afara forumului , si sa postam aici cate o strofa/poezie care ne-a placut cel mai mult de a lui EMINESCU !! :) .... Fiti ROMANI, IUBITI POETII NEAMULUI ROMANESC,  prin acest mesaj as dori sa aducem mereu cate un mic omagiu din partea noastra tuturor celor care si-au dedicat viata pentru a ne reda lucrurile frumoase de astazi: poezie, proza, basmul, romanul !!! ....

 

 

Pe langa plopii fara sot

Pe lângă plopii fără soţ
Adesea am trecut;
Mă cunoşteau vecinii toţi -
Tu nu m-ai cunoscut.

 

La geamul tău ce strălucea
Privii atât de des;
O lume toată-nţelegea -
Tu nu m-ai înţeles.

 

De câte ori am aşteptat
O şoaptă de răspuns!
O zi din viaţă să-mi fi dat,
O zi mi-era de-ajuns;

 

O oră să fi fost amici,
Să ne iubim cu dor,
S-ascult de glasul gurii mici
O oră, şi să mor.

 

Dându-mi din ochiul tău senin
O rază dinadins,
ÃŽn calea timpilor ce vin
O stea s-ar fi aprins;

 

Ai fi trăit în veci de veci
Şi rânduri de vieţi,
Cu ale tale braţe reci
Înmărmureai maret,

 

Un chip de-a pururi adorat
Cum nu mai au perechi
Acele zâne ce străbat
Din timpurile vechi.

 

Căci te iubeam cu ochi păgâni
Şi plini de suferinţi,
Ce mi-i lăsară din bătrâni
Părinţii din părinţi.

 

Azi nici măcar îmi pare rău
Că trec cu mult mai rar,
Că cu tristeţă capul tău
Se-ntoarce în zadar,

 

Căci azi le semeni tuturor
La umblet ÅŸi la port,
Şi te privesc nepăsător
C-un rece ochi de mort.

 

Tu trebuia să te cuprinzi
De acel farmec sfânt,
Şi noaptea candelă s-aprinzi
Iubirii pe pământ.

Share this post


Link to post
Share on other sites
CosmiN ;x    17

La mijloc de codru...

La mijloc de codru des
Toate păsările ies,
Din huceag de aluniÅŸ,
La voiosul luminiÅŸ,
Luminiş de lângă baltă,
Care-n trestia înaltă
Legănându-se din unde,
În adâncu-i se pătrunde
Şi de lună şi de soare
Şi de păsări călătoare,
Şi de lună şi de stele
Şi de zbor de rândurele
Åži de chipul dragei mel

Share this post


Link to post
Share on other sites
FreeKill    102

Somnoroase păsărele

Pe la cuiburi se adună,
Se ascund în rămurele -
Noapte bună!
 
Doar izvoarele suspină,
Pe când codrul negru tace;
Dorm şi florile-n grădină -
Dormi în pace!
 
Trece lebăda pe ape
Între trestii să se culce -
Fie-ţi îngerii aproape,
Somnul dulce!
 
Peste-a nopţii feerie
Se ridică mândra lună,
Totu-i vis ÅŸi armonie -
Noapte bună!
 
Si acum imi amintesc...aveam 4-5 ani si imi era rau..nu puteam sa adorm de nici un chip...Si mamaie a venit si mi`a citit Somnoroase Pasarele,si ma cuprinsese o liniste asa tipica de copil,si pe loc am adormit.De atunci aceasta a ramas si aceasta va ramane poezia mea preferata!

Share this post


Link to post
Share on other sites
C'est Dan    447

Cateva strofe din "Luceafarul"

 


A fost odata ca-n povesti,

A fost ca niciodata,

Din rude mari imparatesti,

O prea frumoasa fata.



Si era una la părinti

Si mindra-n toate cele,

Cum e Fecioara intre sfinti

Si luna intre stele.



Din umbra falnicelor bolti

Ea pasul si-l indreapta

Linga fereastra, unde-n colt

Luceafarul asteapta.



Privea în zare cum pe mari

Rasare si straluce,

Pe miscatoarele carari

Corabii negre duce.



Il vede azi, il vede mini,

Astfel dorinta-i gata;

El iar, privind de saptamini,

Ii cade draga fata.



Cum ea pe coate-si razima

Visind ale ei timple

De dorul lui si inima

Si sufletu-i se imple.



Si cât de viu s-aprinde el

In orisicare sara,

Spre umbra negrului castel

Când ea o să-i apara.

Share this post


Link to post
Share on other sites
BulLe^T    29

Mihai Eminescu

Adio 

De-acuma nu te-oi mai vedea,
Rămâi, rămâi, cu bine!
Mă voi feri în calea mea
De tine.

De astăzi dar tu fă ce vrei,
De astăzi nu-mi mai pasă
Că cea mai dulce-ntre femei
Mă lasă.

Căci nu mai am de obicei
Ca-n zilele acele,
Să mă îmbăt şi de scântei
Din stele,

Când degerând atâtea dăţi,
Eu mă uitam prin ramuri
Şi aşteptam să te arăţi
La geamuri.

O, cât eram de fericit
Să mergem împreună,
Sub acel farmec liniÅŸtit
De lună!

Şi când în taină mă rugam
Ca noaptea-n loc să steie,
În veci alături să te am,
Femeie!

Din a lor treacăt să apuc
Acele dulci cuvinte,
De care azi abia mi-aduc
Aminte.

Căci astăzi dacă mai ascult
Nimicurile-aceste,
ÃŽmi pare-o veche, de demult
Poveste.

Şi dacă luna bate-n lunci
Şi tremură pe lacuri,
Totuşi îmi pare că de-atunci
Sunt veacuri.

Cu ochii serei cei dentâi
Eu n-o voi mai privi-o...
De-aceea-n urma mea rămâi -
Adio!

Share this post


Link to post
Share on other sites
Guest
This topic is now closed to further replies.